Profesor de 10 la definitivat
Elena Mihaela Matei, maistru instructor al Școlii Postliceale Sanitare „Moldova” Roman
A ales acum 11 ani să predea materia de specialitate și acum Elena Mihaela Matei a promovat cu brio definitivatul și va continua colaborarea cu Școala Postliceală Sanitară „Moldova” Roman. Își împarte timpul între activitatea principală, de asistent medical la Spitalul Municipal de Urgență Roman și familie. La 48 de ani, Mihaela se declară un om împlinit: fiul ei, Ștefan este student în anul VI la Medicină Iași, care i-a adus și primul nepoțel, iar fiica, Alexandra este proaspăt admisă la Medicină Iași, ambii fiind inspirați de mamă. Soțul, inspector principal Ciprian Vasile, împuternicit în funcția de șef al Biroului Investigații Criminale Roman, învață și el permanent, prin natura profesiei sale. Mihaela a absolvit în 1994 Liceul Sanitar Iași, s-a angajat ca asistentă medicală imediat și a urmat cursurile Școlii Postliceale Sanitare, absolvită în 1999:
„Activitatea în învățământ am început-o în 2012, am făcut și modulul psihopedagogic pentru a putea preda. Inițial, a fost ca o provocare, doamna director Olga Diaconu m-a invitat să predau și am acceptat. Pentru mine, a fi la catedră este o plăcere. Și observ că an de an vin tot mai mulți oameni maturi, unii care vor să-și schimbe locul de muncă, alții care pot acum să-și îndeplinească o dorință mai veche”.
Mihaela a decis să se dezvolte profesional și anul acesta s-a înscris la definitivat, obținând titlul de profesor cu drept de a preda în învățământul preuniversitar:
„M-am bucurat când am văzut că am obținut 10, fiindcă am muncit ani de zile ca asistent medical în Blocul operator al Spitalului Municipal de Urgență Roman, unde lucrez de 29 de ani, dar și învățând bibliografia de concurs. Cel mai dificil mi s-a părut subiectul privind evaluarea. Eu trebuie să aplic metode moderne prin care să verific dacă elevii și-au însușit atât informația, cât și terminologia de specialitate. Și trebuie să găsesc diverse metode de evaluare, adaptate elevilor. O parte dintre ei chiar vor ajunge asistenți medicali și vreau ca ei să stăpânească această meserie. Pe parte de metodică, a trebuit să învăț, să mă documentez, dar a venit instinctiv, sunt noțiuni ce mi s-au părut firești. Recunosc că m-a ajutat să înțeleg logic de ce trebuie să predau într-un anumit fel, să înțeleg activitatea la catedră și rolul profesorului. Metodica m-a ajutat să mă structurez mai bine în toate etapele și să urmăresc ca informațiile care ajung la elevi să fie înțelese și asimilate pentru a fi puse în practică. Acum, cu definitivatul luat, voi putea susține titularizarea, dacă va fi post cu normă întreagă, până acum aveam 12 ore, jumătate de normă”.